Absolvenţii instituţiilor superioare de învăţământ din Republica Moldova pot beneficia de burse în cadrul programului Legislativului german „Burse Parlamentare Internaţionale 2010”. Conform site-ului chişinău.diplo.de, Bundestagul acordă burse anuale internaţionale tinerilor absolvenţi care sunt interesaţi de viaţa politică, din Europa Centrală şi de Sud-Est, precum şi din Franţa şi America. Bursele le oferă tinerilor posibilitatea de a studia sistemul parlamentar german şi procesele de decizie politică. Tinerii selectaţi vor beneficia de burse lunare în valoare de 450 de euro. Termenul limită de aplicare este 30 iunie curent, iar dosarele de participare urmează să fie expediate pe adresa Ambasadei Germaniei la Chişinău.